~Lacrimile....

Lacrimile sunt parti din sufletul nostru,care se scurg in exterior sub forma unor picaturi de roua.Sunt bucati din suflet care se desprind si cad apoi sunt purtate de "stropi de roua",afara in aceasta lume in care convietuim.
Bucati din suflet,in mici stropi cristalini.Din diferite motive le dam drumul sa plece la vale pe obrajii brazdati de timp si soarele nemilos.Cand suntem bucurosi plangem,cand suntem intristati plangem,cand ne-intalnim cu cineva drag dupa mult timp,plangem,cand pierdem pe cineva drag plangem.Plangem la intalnire plangem la despartire.De drag,din dragoste plangem, de ciuda la fel.Sunt stari diametral opuse care au acelasi rezultat:lacrimi pe obraji...
Plangem de durere,plangem si de fericire.Prin toate acestea,ceva din noi se duce,odata cu lacrimile ce se rostogolesc in graba,pe fetele copiilor,dar si a batranilor a celor slabi si a celor tari deopotriva. Nu cred ca este nimeni pe lumea asta care nu a plans.Am intalnit lacrimi pe fete fine,senine si gingase ale copilasilor,dar am vazut lacrimi si pe fete transformate si schimonosite de durere,ale oamenilor trecuti prin mari necazuri si suferinte.Asfel deduc ca din fiecare suflet,ceva se duce la vale.Plang parinti cand l-i se nasc copiii si plang copiii cand le mor parintii.Plang copii atuci cand se nasc,iar mai tarziu vor plange apropiati lor din aceasta viata, pentru ca se sting si mor.De cele mai multe ori plangem pentru ca iubim si suferim....

"Nu esti sigur niciodata de nimic.Cand zici ca ai scapat,ca esti pe val,ca nimic nu te mai poate opri sa ajungi acolo sus,explodeaza o bomba.Si alte vise sunt spulberate,alte sperante ajung la cos"

Oare?

Oare toate visurile,toate planurile mele pe care le fac sau le facem vor fi vreodata adevarate se vor implini?Oare cat timp o sa dureze tristetea si singuratatea in lumea asta....?Oare voi ajunge odata si odata acolo unde mi am propus,acolo unde am visat,acolo unde imi doresc?Oare?

Tristete vs Fericire...

Cineva spunea 'ca prin scris si vorbit se vindeca sufletul'. Se pare ca la mine nu are efect... sunt din ce in ce mai trist... se pare ca ma reprezinta... cu toate ca sunt o fire vesela.
E chiar atat de greu? Se pare ca tristetea si fericirea sunt surori si merg mana in mana... nu putem trai fericiti daca nu exista si putina tristete... cred!Tristetea este atat de neagra, atat de cruda! Te face sa fii nedrept, sa fi rau si nefericit! Te face sa nu mai ai puterea de a lupta pentru ceea ce ai crezut ca este al tau, te face sa te inchizi intr-o cochilie si sa traiesti din amintiri! Amintiri UNICE, pe care tristetea le va sterge cu timpul...
'Zambeste ca nu stii niciodata cine se poate indragosti de zambetul tau'... spunea o vorba. Daca nu am avea tristete nu am sti sa pretuim fericirea si nici amintirile. Problema este sa stii sa te ridici din tristete, sa nu lasi niciodata sa te cuprinda amagirea clipelor de ieri, totusi maine este un nou rasarit de soare si nici o furtuna nu tine o suta de ani si... fericirea va veni cand nici nu te astepti.
Oare ce traim cu mai multa intensitate ... fericirea sau tristetea?
As vrea sa trec mai usor peste toate, sa alung tristetea, sa redevin ceea ce am fost. As vrea sa gasesc o sita care sa cearna tot trecutul meu. Sa lase suferintele sa zboare, sa se dezintegreze in neant, iar eu sa raman doar cu ce a fost frumos, cu amintiri care sa ma faca sa zambesc cu nostalgie.
Asa as pasi mai increzator in viitor, nazuind la culmi pe care n-am indraznit sa le escaladez pana acum, sa ma bucur de aerul rarefiat pe care au privilegiul sa-l respire doar cerbii si acvilele, sa ma pot intoarce apoi revigorat printre oameni.
Salbaticia naturii sigur m-ar face mai puternic pentru jungla vietii in care traiesc, cu amintiri si sperante la un loc.
Daca as reusi toate astea, atunci sigur as putea sa zambesc, desi ochii inca imi mai tradeaza o unda de tristete.
Si as mai vrea ca zambetul sa se transforme pe nesimtite in ras, in pofta de viata... chiar daca cineva m-a atentionat ca rasul e un animal periculos...
Uff...!