virusi...

Aaaa! Ţi-ai propus să distrugi ultima fărâmă de autoapărare din mine! Eşti ca un virus din acela pe care sistemul imunitar nu-l poate ucide. De ce nu eşti o gripă? Aş fi scăpat mai uşor de tine. Aş fi zăcut câteva zile nenorocite regretând că te-am cunoscut apoi mi-aş fi revenit. Dar nu! Nu! Ai ales să fi un virus distrugător. Dar ştii ceva? Am început să dezvolt imunitate pentru tine.

Nu mai ai efectele alea de pierdere de raţiune, de naştere de pasiune la un cuvânt şoptit... Nu le mai ai. Ştii ce ai acum? Acum ai o stare de disconfort ca frigul din ianuarie sau ca temperaturile ridicate din iulie. Unde, chiar dacă nu-ţi place, trebuie să aştepţi că ştii că trece. Aşa şi tu.... Vei trece!

Auzi?

Mai auzi?

Poţi vorbi?

Respiri bine?

Poţi clipi?

Foarte bine. Pleacă! Ştii uşa. Dar stai, tu ai intrat pe geam. Ştii ieşirea. Aruncă-te-n gol. Nu vei păţi nimic. Da. Te asigur eu. Nu m-ai costat mult. Decât un an jumate. Aham. Vorbim jos.

Ştii ceva? De ce ai ales să te deghizezi în iubire cât tu erai un amărât virus de plăcere? Ce câştigai?

Încă o chestie. Data următoare bate şi intră pe uşă. E mai frumos aşa. Şi fără măşti. Probabil că data următoare eu îţi voi intra pe sub piele. Şi tu vei regreta că nu-s o gripă.

Da. Mi-e dor de prostiile tale...

Cu drag,
Blogger: "DoAr Eu"Tu? - Creaţi o postare
eu.

minte ma...

Minte-mă că mă vrei.

Minte-mă că mă înţelegi.
Iar eu te voi minţi că mă bucur.

Apoi, minte-mă că mă iubeşti.
Şi eu te voi minţi că sunt fericit.

Minte-mă că nu o să mă laşi,
că nu o să mă chinui,
că mereu noi doi vom fi împreună.
Iar eu te voi minţi că te cred.

Şi, după toate astea..

Minte-mă te rog..
Minte-mă că m-ai minţit..."

Alte cinci minute.

Probabil chiar nu va zice nimic.

Alte cinci minute.

Citesc un post, las o impresie....
ea nimic.
Poate că va zice ceva iar dacă eu nu-s pe fir...
să mai aştept puţin.

Hmm.

Uite-o poză drăguţă.
Las comentariu.

De ce măcar nu mă sună?

Dar ştii ceva?

Chiar dacă-mi vei plânge în telefon nu am să-ţi fac pe plac.
Îmi pare rău.

Nu te pot aştepta la nesfârşit.

Deşi balanţa nu este în totalitate spre a nu mai aştepta, eu m-a hotărât să oblig balanţa să fie în defavoarea ta.

Acum, indiferent de ce vei spune....
m-am hotărât.

Fără tine

Cu drag,

eu.

În paturi reci, prea reci pentru iubire,
Lacrimi, cenuşă angelică şi puf.
Şah mat!

Nu ma cauta.....Sunt MoRt...

Eu sunt! Deschide-mi, te rog!

Cateva ore si gata...plec din tara asta monotona dar voi ajunge in alta mai monotona...ai grija.

Calaul...

Nu şcoala era închisoarea mea, ci propria minte. Nu profesorii erau persecutorii, ci propria-mi conştiinţă. Nu notele rele mă chinuiau, ci sufletul.

NoApTeA La VeVeRite

http://www.youtube.com/watch?v=CUM6F04HBf4&feature=player_embedded

Paseste in vid...

Paseste in vid. Simte goliciunea sufletului ei. Sufera prin desertaciunea trupului acestui pamant searbad si lipsit de culoare. Gandirea, viziunea si adevarul ma sufoca.Natura e otravita. Peste cativa ani nu va mai exista si nicio fiinta umana nu face nimic ca sa schimbe acest curs infernal.Nu mai am viata. Nu mai am personalitate. Sunt doar un personaj al propriului roman. Fara trup. Fara suflet. Doar ceea ce mai razbate din dorinta de a trai.

Suntem atat de multi si totusi atat de singuri...


Ajungem la o varsta la care trebuie sa mergem la scoala,apoi la liceu,facultate....etc.Dar cand e varsta potrivita pentru a ne indragosti de cineva, de a ne casatori, a avea copii si a incerca sa fim fericiti?Intr-o lume atat de "updated continously" bag de seama ca aceste lucruri o iau intr-o directie involuativa...Parca nici nu mai avem timp sa mergem la o plimbare in parc, la un film, la o inghetata ,ca deh, a venit vara.Totul se rezuma la buisness.Ma astept sa urmeze o trezire si o intoarcere la sentimente mai bune fata de batrana si oldfashioned Dragoste.Pentru doar asa vom avea curaj sa incercam sa nu mai fim singuri ci sa fim doi cei care cauta fericirea.Stim cu totii o veche zicala din romani:"unde-i unu' nu-i putere la nevoi si la durere.Unde's doi....."

Cerul Îngerilor...


Lacrimi de înger pe faţa mea
–Stele, ca făcli ce luminează castelul singuratic din noapte.
Foşnetul gri de păsări cântătoare,
Fâlfâiri spre turle de biserici,
Luminiţe pe poteca vieţii.
Şoptit, uman, miros de trandafir în floare printre ghiocuri de ţigancă.
Un rege mort pe lespezi putrezite,
Împietriri, smarald, sclipiri în praf,
Busola îngerului şi ceasul timpului.
Roşu în asfinţitul sărat al mării,
Talazuri reci, din alte lumi
Şi pulberi albăstrui, mai sus, tot mai sus, la ceruri.
Toiagul rupt, în mâini străine
Pe arena cu frunze de laur şi petale de trandafir.
În paturi reci, prea reci pentru iubire,
Lacrimi, cenuşă angelică şi puf.
Şah mat!

....

dac`as putea da timpul inapoias sterge tot cu un burete

dar nu pot si`acum

traiesc printe regrete

vezi aproapele pe punctulde a fi ingropati

ntins pe`o masa cu lumanari la cap

s`a terminat

si incepi sa te intrebi

pentru ce te mai zbatzi?

ca pan` la urma totzi sfarsim

langa o cruce ingropatzi...

Să mor,să dorm și să visez....

Pentru ce?

Pentru ce ne nastem?
Pentru ce traim?
Pentru ce sa ne chinuim?
Îti dai seama de chin?
De ce așteptăm?
De ce am așa viața?
De ce nu avem toți aceleași drepturi?
De ce murim?