Traim o viata trista!

Lumea secolului XXI in Romania nu arata deloc asa cum fiecare si-o imagineaza. Am ajuns sa fim o tara parasita, plina de batrani fara speranta, bolnavi si saraci lipiti pamantului, o tara in care raspunsul la intrebarea 'ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?' este 'emigrant'. Nu mai e nici urma de tanar demn pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, iar cei ce au ramas se gandesc ca poate ar fi mai bine sa dispara si ei din peisaj. 

Traim un timp in care discriminarea se dezlantuie, in care locurile de munca se acorda celor de dau bine pe sticla (si de aceea cea mai mare parte a posturilor sunt ocupate de femei) sau sunt bine pastrate rudelor, prietenilor, cunostintelor, s.a.m.d. Ce mai conteaza ca esti mult mai putin pregatit ca cel de langa tine, atat timp cat esti baiatu' lu' X? Lasa, ca te descurci tu, asa-i? cu siguranta nu se aplica in toate cazurile, dar daca am intreba 10 persoane de pe strada daca cunosc astfel de cazuri, 9 din ele ar raspunde cu 'da'. 

Traim o viata trista, sugrumata de cotidian, in care termenul definitoriu e monotonia. Ne-am transformat in facebook-isti inraiti, tot ce stim sa facem este serviciu-acasa-facebook-culcare, si ciclul se repeta. Si cum altfel sa ne comportam? Ce e de facut atat timp cat o luna de internet e mai ieftina decat o masa decenta in oras? Sa mergem la film? Pai hai sa mergem. dar la care cinema? Sa ne vizitam tara, cu toate frumusetile ei? Pai hai sa o vizitam, dar asta inseamna sa ajungem la destinatie pe jos sau cu bicicleta, la cat de scump e transportul, chiar si pentru cateva sute de km. Si ne mai plangem ca nu avem turism dom'le. 

Iluzia ca viata e o adevarata aventura in anii tineretii, mai ales atunci cand esti abia la inceput de drum si nu ai responsabilitati uriase, s-a transformat intr-o munca sisifica ce presupune nimic mai mult decat sa supravietuiesti de la o factura la alta, ca orice roman contemporan. Si nu vreau sa cred ca sunt singurul roman care crede asta...