EMIGRARE SAU RENEGARE?

Fără să fac vreun efort anume, în ultima vreme observ tot mai des pe Facebook, din partea unora dintre cei plecați ”la muncă dincolo”, o atitudine de condamnare în bloc la adresa celor rămași în țară. Câteva exemple: ați distrus țara(?!?); apucați-vă să munciți (?!?); jegoșilor (?!?).
Argumentele sunt pe măsură: din cauza voastră a trebuit să plec eu (?!?), sunteți corupți, proști, leneși și de-aia ați rămas acasă (?!?)... argumente care de multe ori sunt urmate de mustrări severe, ba chiar și de insulte furioase.

Deja oficial, patru până la cinci milioane de conaționali au părăsit România. Majoritatea covârșitoare a TREBUIT s-o facă; altfel... erau condamnați la o viață cumplită, în sărăcie și umilință.
Restul îl știm și îl vedem cu toții: o altfel de suferință, cu griji și dor pentru cei rămași acasă, o altfel de umilință, de străin printre străini, alte sacrificii personale, uneori de neimaginat de mari pentru cineva de dinafară...

Dacă acum mai adăugăm la toate astea și RENEGAREA – la adresa țării de unde am plecat sau față de cei are au rămas acolo – cu siguranță că va fi și mai greu: ura și disprețul îl macină în primul rând pe acela care le poartă. Dar, până la urmă, ne face rău la toți. La toți românii.
Atunci când cu năduf le povestim străinilor cât de greșiți sunt cei care au rămas ”acolo”, acasă, ei vor trage concluzia că e o problemă cu românii. Cu toți românii, inclusiv cu acela pe care îl ascultă în timp ce își reneagă țara și compatrioții.

Acum mă doare să aud că doar politicienii sau ceilalți, cei care au rămas acasă, sunt vinovați pentru toată situația asta. Eu cred că, mai mult sau mai puțin, cu toții suntem VINOVAȚI.
Iar dacă nu vom începe să ne schimbăm, va fi la fel... sau mai rău.

Cum să ne schimbăm?

Măcar să nu ne mai ponegrim. Dar și mai bine ar fi să rămânem uniți prin respectul uman – chiar dacă nu împărtășim aceleași păreri. Să ne ascultăm fără dușmănie. Să ne bucurăm sau să ne întristăm nu doar pentru noi, dar și pentru ceilalți.
De aceea cred că schimbarea poate începe cu noi – pentru că astăzi, din păcate, cei mai mulți dintre noi nu suntem așa.
Dar dacă o să încercăm, o să reușim. Și pentru singurul loc din lume care poartă numele de "ACASĂ".