Închipuiam un joc de umbre
într-un loc în care mâncam dimineața
la locul meu de la masă era doar scaunul,
o lingura,
o farfurie,
o cană.
Cuțitul pentru pâine
îl înlocuisem cu o ață,
bunica tăia mămăliga cu ea
așa ne spunea să nu mâncăm
dar de la străini mâncarea este mai bună.
Crescut-au umbrele de-atunci
odată cu noi și pruncii de-odinioară
și-au găsit perechea și pe-nserate
beau amandoi dintr-o cană de tablă
cu smalțul sărit și-o lingur-au amândoi
împart același zâmbet,
aceeași cană neagră de cafea
aceeași îmbrățișare și-același așternut
miroase a ei, frământați de-aceleași visuri.

Așa trăiesc umbrele, împărțite în doi
altfel zac pe sub pietre
iar oamenii dezbrăcați de ele
beau singuri, dimineața
o cafea mai amară ca viața…

Nu-mi mai pasă...eliberez cuvinte
răstignite pe cruci de lemn de arțar
timpului nu-i pasă niciodată
că atâția oameni mor cu mâna întinsă
cerșetori la poarta nepăsării când de fapt
atâta miere e amestecată cu fiere
în ciuda muzicilor, fanfare duc pe ultimul drum
oseminte putrezite înainte de vremea viermilor
rămân în urmă înscrisuri cu litere rosii
atâția spini spun că Isus curge în noi
cu fiecare picătură de sânge și mai aproape de Rai.
nu mai rămâne să alunece printre falange
decât apa sărată a umilinței pe-obraji scofâlciți
anatomia embrionului e aceeasi de la-nceputul lumii
crucile cresc în pântece odată cu pruncii...

O....

O noapte de vara tarzie ... o plaja uitata de lume ... tu si el . Acorduri de chitara ce v-au purtat usor pasii sfiosi intr-un dans al dragostei ... atingerea puternica a mainii lui ce te-a facut sa vibrezi ... doi ochi misteriosi ce te priveau cu caldura ... sarutul timid in care v-ati pierdut fara sa va impotriviti ... primul TE IUBESC ! soptit cu dulceata la ureche si luna ... luna ce a stat marturie iubirii ce o nutriti unul pentru celalalt . Astazi , aceeasi plaja pustie ... urmele pasilor vostri pe nisipul ce iti gadila talpile ... ecoul chitarilor ce va canta cu tristete povestea si ... o lacrima rece .

Confuzie....


Crezi că stăpâneşti totul şi când nu te aştepţi eşti învăluita de întunecimea văzduhului.

Salţi capul plin de gânduri ce era aplecat privind cărarea pe care paşii te poartă.

Cerul ce-l ştiai senin şi liniştit este acum grii, plin de nori ameninţători.

Un vânt rece te cuprinde şi pare că se joacă în jurul tău.

Şi te saltă de la pământ. Te înalţă în înaltul cerului arătându-ţi de sus priveliştea.


Doreşti să vezi începutul. De unde a pornit totul. Dar nu mai simţi nici curentul de aer din jurul tău. Simţi doar cum o ceaţă densă te învăluie asemenea unui giulgiu nelăsându-te să vezi nimic. Nelăsându-te să respiri.

Încercările de eliberare îţi demonstrează că eşti libera de mişcare. Întrebările sunt multe. Multe.

Nu ştii nici măcar dacă să aştepţi. Sau dacă ar trebui să te mişti din loc deoarece timpul se scurge. Iar scurgerea lui nu-i în favoarea ta. Precum partea de sus a clepsidrei rămâne goală prin scurgerea nisipului.. aşa şi timpul tău. gol fără nici o realizare. Plin doar confuzie.

Dar, undeva mai există o speranţă. O suliţă de lumină ce va ajunge la tine şi-ţi va elibera drumul.

Şi ceaţa dispare. Este alungată de soarele ce răsare. De razele lui de lumină.

Asemenea unui dare de parfum, ceaţa dispare lăsând în urma ei doar şi mai multe semne de întrebare şi niciun răspuns.

Îţi poţi continua drumul.

Dar imediat chipul tău îşi ia expresia gânditoare, pleacă în pământ capul şi uită să zâmbească zilei ce veni.

Undeva.... nu prea în depărtare, stă în adierea vântului uşor eşarfa de confuzie pândind ocazia să se agaţe nu de o altă ramură a vreunui copac, ci de gâtul gânditorului.

De această dată, noaptea mi-a fost prea scurtă iar soarele a răsărit prea repede.

Întrebările mi-au rămas neînghegate.

Dar azi nu voi uita să mă bucur de zi şi de lumina ei.
(gandurile care ti le zic seara de seara) yoa....

Cu drag
eu

Nu mai astept.


Încă mai sper.
Deja balanţa se înclină spre nu, dar atâta timp cât speranţa există, eu sper.

Şi amân.
După melodia asta plec.
Poate-mi zice ceva.
Melodia se termină.
Începe alta.
Ok.
După asta, oricum melodia e superbă.
Dar ce melodie e?

Încă nimic.

Se termină melodia.
Stai că-mi caut ceva de îmbrăcat.
Încă nu-mi zice nimic.
Mă uit la ceas.
Descurajat.

Probabil chiar nu va zice nimic.

Alte cinci minute.

Citesc un post, las o impresie....
ea nimic.
Poate că va zice ceva iar dacă eu nu-s pe fir...
să mai aştept puţin.

Hmm.



De ce măcar nu mă sună?

Dar ştii ceva?

Chiar dacă-mi vei plânge în telefon nu am să-ţi fac pe plac.
Îmi pare rău.

Nu te pot aştepta la nesfârşit.

Deşi balanţa nu este în totalitate spre a nu mai aştepta, eu m-a hotărât să oblig balanţa să fie în defavoarea ta.

Acum, indiferent de ce vei spune....
m-am hotărât.

Fără tine

Întregeşte-mă

"Rupe-mă de realitate. Să nu mai văd la fiecare pas falsuri.
*
Rupe-mă de viaţă. Să nu mai simt durere.
*
Rupe-mă de mine. Să nu mai am rădăcini.
*
Rupe-mă de moarte. Să ştiu că nu mai există somnul etern.
*
Rupe-mă de noapte. Să ştiu că nu numai în întuneric pot iubi.
*
Rupe-mă în o mie de bucăţi.
*
Rupe-mă cu mâinile.
*
Rupe-mă fără clipiri.
*
Rupe-mă şi întregeşte-mă.
*
Întregeşte-mă dimineaţa la răsărit când lumina e dulce şi pură.
*
Întregeşte-mă seara la apus când mă cuprinzi în braţe.
*
Întregeşte-mă în viaţa ta şi iubeşte-mă.
*
Întregeşte-mă făcându-mă să te iubesc.
*
Întregeşte-mă şi învaţă-mă să ajut pe cei ce au nevoie.
*
Întregeşte-mă când vei avea toate piesele.
*
Întregeşte-mă şi dă-mi o nouă viaţă..
*
Întregeşte-mă.... doar."
*

(...)O nouă primăvară pe vechile dureri...

gata,liniste....vreau sa aud timpil trecand.

gata,liniste....vreau sa aud timpil trecand.

sunt....

sunt poet fără poezii..
sunt bătrân fără bucle aurii..
sunt filozof fără teze...
sunt întunericul ce vrea să lumineze...
sunt un gând zburător.
sunt un nume trecător.
sunt o adiere falsă.
sunt un om ce lasă.
las în urmă rânduri.
las în urmă gânduri.
vă las speranţă şi iluzii.
vă las noapte fără zi.
sunt un suflet rătăcit
ce chinul l-a iubit
şi plec în altă lume
neluând nimic anume.
gânduri şi rânduri...
teze şi ipoteze...
schimbări şi nerealizări...
putere şi durere...
eu exist... acum
pe un singur drum
albit de nepăsarea lor
mort din cauza dezamăgirilor
Prietenilor....

cu drag,

eu.

Vis.

,, "Nu. Nu pleca. Mai rămâi lângă mine. De fapt, cuprinde-mă în braţe, Strânge-mă bine lângă tine. Nu lăsa ca vântul să ne răcorească. Ţi-am mai spus că suflarea ta pe ceafa mea mă înfioară?

Nu-ţi mai plimba mâna! Ascultă şi tu greierii cum cântă. Zici că sunt lângă noi pe pătură. Cumva sunt? A nu. Tot mâna ta! Încetează să o mai plimbi în sus şi-n jos pe şirul spinării! Nu mai râde! Auzi? Crezi că dacă vine vreun paznic ne va alerga? Eu nu-s bun la rezistenţă. De fapt, eu nu ştiu să alerg. De ce râzi? Dar ştii că ar putea veni peste noi. Numai o amendă ne-ar trebui. Le-am tăvălit grâul lu' ăştia. Ştii cumva cât e amenda? M-aş amuza dacă ar veni taica-tu cu maşina de poliţie într-un raid şi să ne descopere aici. Bine! Nu mai zic.

Nu-mi da drumul! Strânge-mă mai bine în braţe! Mi-e frig. Pătura cu stele a cerului este prea departe de noi. Strânge-mă mai bine. Lângă sufletul tău. De ce mă săruţi pe frunte? Da' ce-s agitat de vrei să mă domoleşti? A, ai vrea să fiu. Nu acum. Acum ţine-mă bine lângă tine. Nu mă departa. Îmi place ritmul inimii tale. E haotic. Prea înteţit! Îmi place.

Când pleci?" şi-şi plecă ochii la auzul răspunsului. O lacrimă solitară ia curs pe obraz iar ei au rămas în continuare sub pătura cerului plină de stele, cu ritmuri de greieri pe lângă ei şi cu bătăile nebune ale inimilor lor. Au rămas în lanul de grâu până la răsăritul soarelui. Acesta le prevestea o despărţire mult prea lungă pentru a fi acceptată. Ea îi depusese un ultim sărut pe buze când il lăsă. Abia când nu l-a mai văzut a lăsat să-i scape o declaraţie ce s-a abţinut să o facă toată noaptea. "

Nu este bazat pe fapte reale. Deşi mi-aş dori.

Cu drag,

eu.

Salut. Sunt Edi. Aş spune despre mine că sunt o epavă. Dar până şi epavele au frumuseţea lor. La mine nu vezi nimic frumos. Nici măcar o ruină. Ruinele atrag prin aura de mister ce le învăluie. Ce te face să-ţi pui mii de întrebări cu privire la trecutul ce-o învăluie. La poveştile ce le-a trăit.

Dacă m-aş descrie, aş spune că sunt un voal negru. Nu contează de ce. Că dacă-i mătase, eşti atras de fineţe. Dacă-i de voal, e transparent şi te incită formele ce încerci să le vezi. Dacă e saten, luciul şi delicateţea te fac să adori. Dacă-i catifea.. moliciunea şi uşurinţa cu care se lipeşte îţi răpeşte liniştea. Sunt un voal negru ce ascunde, ce e tern, ce te face să te îndepărtezi.

Dacă aş vorbi despre mine, nu aş şti ce aş zice cu siguranţă. Profesional? Şomer. În pauză. Stare civilă? Singur. Pe toate planurile eşecuri. Ei? Vezi că nu-i nimic de admirat.

Încântat de cunoştiinţă.. Deşi nu ştiu cu cine am onoarea.

Cu drag,

eu.