Eduard Ghitiu

Închipuiam un joc de umbre
într-un loc în care mâncam dimineața
la locul meu de la masă era doar scaunul,
o lingura,
o farfurie,
o cană.
Cuțitul pentru pâine
îl înlocuisem cu o ață,
bunica tăia mămăliga cu ea
așa ne spunea să nu mâncăm
dar de la străini mâncarea este mai bună.
Crescut-au umbrele de-atunci
odată cu noi și pruncii de-odinioară
și-au găsit perechea și pe-nserate
beau amandoi dintr-o cană de tablă
cu smalțul sărit și-o lingur-au amândoi
împart același zâmbet,
aceeași cană neagră de cafea
aceeași îmbrățișare și-același așternut
miroase a ei, frământați de-aceleași visuri.

Așa trăiesc umbrele, împărțite în doi
altfel zac pe sub pietre
iar oamenii dezbrăcați de ele
beau singuri, dimineața
o cafea mai amară ca viața…