Aberatii

Nu am nici un regret, am decat un vis sa ramana-n sufletul vostru tot ce am scris, n-am sperante desarte, mi-am pus sufletul pe foaie si am mers mai departe!
Aberatii scrise de mine.
Cu drag eu!

.

"Atunci când plâng, scriu. Atunci când simt că nu pot să merg mai departe, scriu. Atunci când îmi vine să mor, scriu. Atunci când,aflat în cădere liberă, gândurile mele nu găsesc un punct de sprijin, scriu. Atunci când scriu, toate expresiile vieţii au numitor comun." 

Chiar daca!

Chiar daca ai uitat cine sunt
Chiar daca nu ma placi
Chiar daca exasperezi
Chiar daca ai uitat timpul petrecut
Chiar daca esti acolo
Chiar daca imi vrei binele
Chiar daca dispretuiesti
Chiar daca n-ai invatat sa-nveti
Chiar daca plangi sau te bucuri
Chiar daca mori sau traiesti
Sa stii
Am invatat sa ma descurc singur

Fragmente dintr-o colecţie de scrisori (autentice) ale copiilor americani către Dumnezeu:

"Draga Dumnezeule! Daca esti atent duminica in biserica, iti arat pantofii mei cei noi."

"Dumnezeu! Vreau sa traiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie."
"La scoala de duminica ni s-a explicat ce si cate faci. Cine-ti face treaba cand esti in concediu?"

"De unde ai aflat ca tu esti Dumnezeu?"

"Pentru balul mascat vreau sa ma imbrac in drac. Nu te superi, nu?"
"Tu chiar asa ai proiectat girafa, sau din greseala a iesit asa?"
"De ce lasi oameni sa moara si tot faci altii in loc ? N-ar fi mai simplu sa-i lasi in viata pe astia?"
"Dumnezeule! Ca ai facut mai multe religii, e OK, dar cum de nu le incurci intre ele?"
"Tu stii despre lucruri, inainte sa fie inventate?"
"Bunicul a spus ca Tu deja erai cand a fost el copil. Cat de vechi esti?"
"Iti multumesc pentru fratior, dar eu m-am rugat pentru un catel."
"Cat timp am fost in vacanta, tot timpul a plouat si taticul a fost tare nervos si a spus niste lucruri despre Tine,... dar te rog sa nu-i faci rau!"
"Te rog sa-mi trimiti un ponei. Pana acum nu ti-am cerut nimic. Poti verifica."
"Cum se poate ca pe vremuri atatea minuni ai facut si acum nu-i nici una? Cum se poate, ca in ultima vreme n-ai inventat nici un animal nou? Sunt numai acelea vechi"
"Doamne, Te rog, sa mai pui o sarbatoare intre Craciun si Paste!"
"Poate Cain si Abel nu s-ar fi omorit, daca aveau camere separate. La noi, cu frate-meu functioneaza..."
"Pun pariu ca e foarte greu sa iubesti pe toti de pe pamant. Noi suntem doar patru in familie si nu prea merge."

Traim o viata trista!

Lumea secolului XXI in Romania nu arata deloc asa cum fiecare si-o imagineaza. Am ajuns sa fim o tara parasita, plina de batrani fara speranta, bolnavi si saraci lipiti pamantului, o tara in care raspunsul la intrebarea 'ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?' este 'emigrant'. Nu mai e nici urma de tanar demn pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, iar cei ce au ramas se gandesc ca poate ar fi mai bine sa dispara si ei din peisaj. 

Traim un timp in care discriminarea se dezlantuie, in care locurile de munca se acorda celor de dau bine pe sticla (si de aceea cea mai mare parte a posturilor sunt ocupate de femei) sau sunt bine pastrate rudelor, prietenilor, cunostintelor, s.a.m.d. Ce mai conteaza ca esti mult mai putin pregatit ca cel de langa tine, atat timp cat esti baiatu' lu' X? Lasa, ca te descurci tu, asa-i? cu siguranta nu se aplica in toate cazurile, dar daca am intreba 10 persoane de pe strada daca cunosc astfel de cazuri, 9 din ele ar raspunde cu 'da'. 

Traim o viata trista, sugrumata de cotidian, in care termenul definitoriu e monotonia. Ne-am transformat in facebook-isti inraiti, tot ce stim sa facem este serviciu-acasa-facebook-culcare, si ciclul se repeta. Si cum altfel sa ne comportam? Ce e de facut atat timp cat o luna de internet e mai ieftina decat o masa decenta in oras? Sa mergem la film? Pai hai sa mergem. dar la care cinema? Sa ne vizitam tara, cu toate frumusetile ei? Pai hai sa o vizitam, dar asta inseamna sa ajungem la destinatie pe jos sau cu bicicleta, la cat de scump e transportul, chiar si pentru cateva sute de km. Si ne mai plangem ca nu avem turism dom'le. 

Iluzia ca viata e o adevarata aventura in anii tineretii, mai ales atunci cand esti abia la inceput de drum si nu ai responsabilitati uriase, s-a transformat intr-o munca sisifica ce presupune nimic mai mult decat sa supravietuiesti de la o factura la alta, ca orice roman contemporan. Si nu vreau sa cred ca sunt singurul roman care crede asta...

Sfarsit de toamna!

:)

Intinde mana si ai sa simti

Ca sunt aici

Doar intoarceti privirea si ai sa ma gasesti

Aici

Doar fa un pas si ai sa te izbesti in mine

Gandeste te doar si vei simti iubire

 Intoarceti capul si vei vedea

Cum eu stau in umbra ta

Grabesteti pasii si vei ajunge

La inima mea

Inchide ochii si vei simti

Ca eu respir odata cu tine

Ca eu sunt aici

Numai si numai pentru tine

Nu sunt

Nu sunt decat o picatura pierduta intr-un mare ocean de probleme…

Nu sunt decat o papusa careia i s-a rupt ata si nu mai poate fii manevrata…

Nu sunt decat un fir din tot praful ce se aseaza melancolic pe infinit…

Nu sunt decat o raza de lumina ce nu mai gaseste ferestri deschise…..

Nu sunt decat  un nor care nu face decat sa se plimbe desi nu-l prea vede nimeni…

Intr-un final sunt un om….om….fara nuante…dar poate cu culori…

Un om ce paseste usor in alte lumi fara asprul dor…

Singur acasa!

              Probabil că te gandeşti ca şi mine că sunt multe cazuri în ţara asta în care supravieţurirea e literă de lege, iar acest lucru devine şi mai dificil atunci când trebuie să o faci singur şi supravieţuirea se transformă într-o cursă cu obstacole.

Pentru tot mai mulţi, să locuieşti singur nu mai e un lucru nou, ci mai degrabă o „acceptare de situaţie”, în care nu ai şansa de a-ţi schimba destinul, ci de a-l urma...aşa cum e el sau aşa cum îţi este planificat.

Da, ma refer la copii şi parinţi...sau mai bine zis, la acei copii ai căror părinţi sunt la kilometri distanţă de ei; la acei copii care nu mai sunt copii şi care au renunţat la orice îi mai legau de primii ani tocmai pentru a se integra în societate...forţaţi de împrejurări.

Din păcate, astăzi foarte puţini dintre noi îşi traiesc cu adevărat copilăria...din diferite motive, şi trec prin viaţă limitandu-se la existenţa de om superficial şi marcat de constrângeri. Trebuie să spun că acest lucru e rău şi nu face decât să te îndeparteze de tine însuţi, să-ţi ucidă voinţa şi vitalitatea, prin faptul că tu renunţi la nevoile tale de copil şi încerci să te adaptezi unui stil care îi depăşeşte pe cei mai mulţi, care îţi e deocamdată necunoscut. Deoarece evoluţia ta ca om este măsurată şi stabilită de limitele la care te raportezi, trebuie să treci prin fiecare etapă a vieţii, pentru a-i descoperi lacunele şi a te descurca pe viitor.

Nu e uşor să înveţi să te descurci pe propriile puteri, însă, privind partea plină a paharului, gândeşte-te la asta ca la o lecţie de viaţă în care tu eşti propriul tău profesor.

 Am un foarte mare grad de respect pentru cei care în viaţă reuşesc să facă ceea ce-şi propun şi cu atât mai mult când e vorba de cineva a cărui voinţa porneşte din interior, din iniţiativa proprie, din dorinţa de a succede fără ajutor din exterior şi mai ales, fără sprijinul unui părinte aproape de el.

Dacă exista un lucru pentru care ar trebui să luptăm, acesta ar fi fericirea. Întorcându-mă puţin în trecut, mă întreb: cum eram când eram mic? Răspunsul vine de la sine: fericiţi! Eram lipsiţi de griji, probleme sau confruntări; bucuroşi pentru orice lucru mărunt; încantaţi de orice lucru nou. Şi mai ales, aveam protecţia acelei finite care, prezentă fiind, ne făcea să ne simţim în siguranţă.

Dacă azi nu mai este aşa, să încercăm măcar să ne amintim de copilărie, să mai recăpătăm din ocupaţiile care ne fac să fim noi, care ne făceau să ne simţim atât de bine, de împliniţi, mândri şi fericiţi ca atunci când eram mici…cu sau fără ai noştri parinţi!

.

O minte deschisa, deschide o alta!

Tot altfel...

Acum când văd diferențele,distanţele,lucrurile dureroase din viață, realizez că ochii mei se maturizează şi îşi dau seama ca altfel e viaţa. Poate aş fi vrut să mă renasc şi să reiau viața,dar pe drumul fără griji şi fără suferință. Dar există? Există oare o viață in care să stai fără griji,să nu îţi pese de absolut nimic, să crezi în vise si să nu existe speranțe deșarte şi minciuni.
Nu regret că totuși am intrat în viaţă asta, nu regret nimic din ce am făcut bun sau rău, nu regret absolut nimic, deşi m-am săturat. Mă bucur că văd viața altfel şi cred că-mi place, deşi e chin. Aş vrea să urlu şi să-mi arăt adevăratul suflet, dar ceva nu mă lasă. Nu mai vreau să fiu altfel.. .să port măşti chinuite şi false. Uite-mă. Eu sunt şi mă bucur că tu cititorule anomin mă vezi, iar dacă mă cunoști uită că-mi citești aberațiile prostești şi să nu spui la nimeni .

Daca o sa mor o sa ma tii de mana pana ajung in Rai?

Beau

cu viermi in ochi,
privesc disperat
ma arunc in sange
si mama plange.


nu sunt un sihopat,
dar sunt ocupat
sa omor toata faptura vie
si sa beau sangele
ce mi se revine numai mie.


am un cutit si tai omul in doua,
dau carnea ce va revine voua
sa o mancati cu pofta rapitoare,
azi macelaresc spre a mea oroare.

pe albul opac
nu mai privesc in vid,
stau tacut cu gatul sucit
si vad cum se-ndreapta spre mine,
dar ajunge pana la tine.

scoate un tipat si viermii se aduna,
taie capetele si afara tuna
bea sangele care se varsa pe podea,
nu ma mai uit
mai rau nu se putea.

ma priveste cu nepasare
pune putina carne cu sare,
o mananca pe toata in fata mea
eu sunt mortul ce va urma.


nu ii pasa ca in camera sunt copii,
taie mamele cu copii vii
mananca fatul in proprii mei ochi,
el este macelarul ce mananca foc.

eu sunt calaul ce trebuie urmat,
nu-ti fie frica nu sunt fumat
privesc prin geamurile mate,
oamenii care vin sa arate
ca ma iubesc cu nemarginire,
vor sa le beau sangele din vine
nu da-ti vina pe mine
eu va iubesc si va vreau bine,
va beau sangele care a mai ramas
va tai in doua si va arunc intr-un vas.

dau foc resturilor umane,
nu-mi pasa ca omor mame
tu ce te uiti la mine,
vezi ca eu vin dupa tine.

tai, omor si beau sange,
nu mai ai ce poti duce
stai fara griji nu o sa te doara
eu sunt calaul ce nu are mama.